Odată, trăia în Lăzarea o fată de o frumuseţe rar întâlnită, care se numea Eszter. S-a dus odată la târg, la Gheorgheni. A întâlnit acolo un flăcău voinic care se lua la trântă şi cu ursul. Cum s-au văzut, s-au şi îndrăgostit. Flăcăul a rugat fata să-i fie mireasă. Dar cununia nu s-a putut face, căci flăcăul a fost luat în armată. Fata îl astepta, tot îl astepta. Pe-nserate se ducea cu ulciorul la izvor, stătea ore în şir, în nădejdea că se va întoarce alesul inimii sale. Cânta aşa de trist, încât auzind-o se înduioşau şi munţii.
Era într-o duminică dupa-amiază, când trecând pe acolo, a fost văzută de un tâlhar, care reprezindu-se la ea, a ridicat-o în şa, zburând ca vântul spre Suhardul Mic, între stâncile cu o mie de feţe, unde locuia. I-a promis fetei şi aur, şi argint, numai să-l îndrăgească, dar fetei nu-i trebuia nimic. Tâlharul îşi pierdu răbdarea şi vroia s-o ia în căsătorie cu sila. Eszter a strigat către munţi, implorându-le ajutor. Stâncile cuprinse de strigătele îndurerate au răspuns cu tunete. S-a pornit o ploaie torenţială, măturând tot ce întâlnea în cale.
Acolo au rămas, sub fărămăturile stâncilor fata şi tâlharu. Şi apoi s-au adunat acolo apele munţilor, formând Lacul Roşu (Ucigaşul).